|
|
Romania |
Retail
GERMANOSOptimizarea activităţiiProvocareaS&T a contribuit la implementarea sistemului SAP pentru filiala din România a grupului Germanos, cu scopul de a fluentiza activitatea acesteia. Pentru a realiza o integrare mai rapidă a datelor provenite din activităţile curente ale subsidiarei din România, grupul grec de distribuţie Germanos a luat decizia de a gestiona cu ajutorul sistemului SAP procesele financiar-contabile şi logistice ale filialei din România. Criteriul de bază în alegerea partenerului pentru această implementare, a fost calitatea consultanţilor SAP, pornind de la succesul proiectelor în care aceştia au fost implicaţi. Expertiza echipei SAP a S&T România a fost, astfel, determinantă, compania câştigătoare fiind selectată în urma analizei ofertelor primite din partea a trei companii locale.ProiectulAnaliza iniţială a determinat clientul să opteze pentru implementarea modulelor Financiar, Controlling, Vânzări şi distribuţie şi Managementul materialelor. Proiectul s-a derulat pe parcursul a 5 luni, fiind dezvoltat şi pus în practică de o echipă mixtă formată din 15 membri ai centrului de competenţă SAP din Grecia, al grupului Germanos şi 5 consultanţi SAP ai S&T România.Contribuţia echipei de consultanţi SAP ai S&T România a constat în adaptarea template-ului creat la nivel de grup, la necesităţile locale. S-au avut în vedere atât normele legale, cât şi specificul pieţei româneşti, pornind de la un set complex de cerinţe ale utilizatorilor români ai Germanos. “Apreciem eficienţa cu care grupul de consultanţi SAP ai S&T România au lucrat la acest proiect. Timpul scurt de implementare, precum şi flexibilitatea de care au dat dovadă ne îndreptăţeşte să afirmăm că selectarea S&T România ca partener în acest proiect a fost cea mai bună alegere,” a declarat domnul Nikos Kakoulidis, Country Manager Germanos România. Printre avantajele imediate identificate de către utilizatori după introducerea acestei platforme se numără stabilitatea sistemului informatic, integritatea datelor şi, nu în ultimul rând, raportarea consolidată la nivel de grup. Rezultatele remarcabile şi experienţa de utilizator înregistrate în urma implementării au determinat beneficiarul să ia în consideraţie extinderea adoptării soluţiilor SAP. Acordul dintre Germanos şi S&T România impune confidenţialitatea datelor financiare ale proiectului. Beneficii pentru client
|
|

