Sisteme informatice clinice şi de spital

Sistemele informatice clinice şi de spital Philips oferite de S&T România asigură o analiză complexă şi interdisciplinară a evoluţiei tratamentului şi îngrijirii bolnavului.

Aceste sisteme îmbunătăţesc atât accesul la informaţii cât şi comunicarea, chiar la patul pacientului, prin reţeaua spitalului sau prin Web, şi în acelasi timp facilitează folosirea informaţiilor pentru managementul costurilor şi analizarea rezultatelor, şi pentru monitorizarea calităţii şi a conformităţii cu standardele impuse.

Facilitatea de a realiza rapoarte cuprinzătoare, bazate pe datele clinice colectate, permite factorilor de decizie să analizeze informaţiile şi să ia măsurile necesare pentru a oferi asistenţă medicală de calitate.

Planurile de tratare a pacienţilor şi procedurile clinice definite prin aceste sisteme permit efectuarea îngrijirii medicale prin aplicarea unor protocoale bazate pe probleme, pe rezultatele aşteptate, pe tipuri de intervenţii, pe ghiduri de procedură precum şi pe variaţia datelor.
Avantajul folosirii sistemelor informatice clinice sau de spital constă atât în îmbunătăţirea procesului de îngrijire a pacienţilor cât şi în reducerea costurilor.

Sistemele informatice clinice şi de spital reprezintă soluţia optimă pentru:
  • Reducerea costurilor prin optimizarea fluxului de lucru şi coordonarea mai bună a activităţilor de îngrijire medicală
  • Îmbunătăţirea tratamentului pacienţilor şi reducerea duratei de spitalizare
  • Îmbunătăţirea comunicării datorită faptului că permite mai multor persoane accesul simultan la informaţiile despre pacienţi
  • Acces rapid la informaţiile relevante despre pacient la punctul de acordare a asistenţei medicale
  • Vizualizare dinamică a informaţiilor clinice relevante pentru a evalua starea unui pacient şi pentru a putea lua cele mai bune decizii
  • Gestionarea informaţiilor astfel încât să se obţină atât rezultatele dorite cât şi îmbunătăţirea continuă a calităţii
  • Suportul pentru automatizarea fluxului de activitate astfel încât personalul medical să aibă mai mult timp la dispozitie pentru îngrijirea bolnavilor
  • Acces la informaţie din orice punct, în interiorul sau în exteriorul instituţiei
  • Rapoarte care combină informaţiile clinice şi administrative asfel încât să se poată analiza tendinţele şi să se gestioneze costurile.


Sistem de management al ECG-urilor TraceMaster Vue


Sistemul asigură funcţionalităţi multiple şi acces rapid bazat pe Web pentru transmiterea informaţiilor clinice şi administrative semnificative având ca rezultat o productivitate mai mare, o scădere a costurilor şi o mai bună îngrijire a pacienţilor.

Excelera


Excelera este un sistem informatic care asigură stocarea şi vizualizarea examinărilor ecografice, integrarea unor masurători etichetate, revizualizarea studiilor şi generarea rapoartelor. Permite compararea intuitivă şi în serie a examinărilor pentru o mai bună monitorizare a progresului unei boli.

Healthcare Services


Datorită vastei experienţe în furnizarea de soluţii informatice pentru domeniul sănătăţii Departamentul de Soluţii Medicale al S&T România are capacitatea necesară de a proiecta şi implementa astfel de sisteme.

În acelaşi timp, compania S&T România are o experienţă dovedită în integrarea dispozitivelor şi sistemelor de la diferiţi furnizori de sisteme IT sau sisteme medicale în sisteme informatice, proiectate pentru a răspunde cerinţelor specifice ale clienţilor.